Las Vegas Romanian

O relatare a istoriei noii icoane făcătoare de minuni, oferită cu bunăvoință de curatorul ei, preotul Elias Warnke.

În dimineața zilei de 6/19 decembrie 1996, eu, Pr. Elias Warnke, am sosit împreună cu citețul Timothy Tadros la biserica noastră, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, din Michigan City, Indiana. Era ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae. El este un sfânt foarte important pentru biserica noastră. Țarul-mucenic Nicolae, purtând același nume ca ierarhul nostru sfânt, a sprijinit biserica noastră la începuturile ei prin ajutor financiar. El a dăruit bisericii primele icoane pentru iconostas (inclusiv una a Sfântului Nicolae) și o cruce misionară de aur pentru primul și întemeietorul preot, Pr. Anthony Abu-Alam Farrah, marele meu unchi.

În această dimineață înzăpezită, pe la ora 6:30, când am deschis ușa bisericii și am intrat în pronaos, eu și citețul am fost cuprinși de un parfum dulce de trandafiri, ca într-o zi fierbinte de vară. Am fost nedumerit de această mireasmă, care părea să vină de nicăieri și de pretutindeni în același timp. Am deschis ușa spre naos și parfumul a devenit și mai puternic, dar nu copleșitor; era ca și cum ar fi fost în tine, astfel încât îl simțeai cu toată ființa. Acest lucru era cu atât mai uimitor cu cât atât Timothy, cât și eu eram răciți, congestionati și aproape incapabili să simțim mirosuri. Am aprins luminile, iar Timothy a început să caute sursa miresmei. Eu m-am uitat spre Ușile Împărătești și am văzut că icoana Sfântului Nicolae, care fusese așezată pe analog de la Liturghia de duminică, avea trei șuvoaie strălucitoare care curgeau din ea. Tot trupul meu s-a înfierbântat și a înțepenit, simțind parcă inima căzându-mi în podea. Printre lacrimi am spus: „Este Sfântul Nicolae.” Nici nu știam dacă eu spuneam aceasta; păream înrădăcinat pe loc, incapabil să mă apropii de icoană.

După câteva minute (care au părut o oră), am reușit să mă alătur lui Timothy la icoană, unde el făcea deja metanii înaintea ei. Am privit icoana și am înțeles ce se întâmpla: din chiar vârful frunții Sfântului Nicolae curgea lichid în trei șuvoaie — unul pe mijloc, peste nas, și două de o parte și de alta, care păreau să ocolească ochii și să ajungă la baza icoanei, ușor înclinată pentru închinare. Deși mireasma era foarte prezentă, nu părea să vină direct din icoană, dar pătrunse peste tot.

În timp ce încercam să deslușesc cele petrecute, am trecut printr-o gamă de emoții, de la frică la tristețe și bucurie dulce-amară. Căci nu era prima dată când Domnul nostru mă alesese martor al slavei Sale. Cu puțin peste trei ani înainte, slujind Sfânta Liturghie într-o altă biserică, închinată Sfintei Treimi, m-a învrednicit să văd mir izvorând din rănile făcute de cununa de spini într-o icoană a Răstignirii.

Aceasta m-a transformat dintr-un creștin care raționaliza credința într-un adevărat credincios în Domnul nostru Iisus Hristos, conducându-mă în cele din urmă către Biserica Rusă din Afara Rusiei, în căutarea mântuirii sufletului meu nevrednic.

Din cauza experienței anterioare, am fost precaut, atent să nu permit demonilor care ne pândesc să mă atragă în capcana raționalizării. Căci Domnul este infinit și El hotărăște toate. Am îmbrăcat epitrahilul și am ridicat icoana pentru a examina partea de dedesubt, care părea uscată. Este important de menționat că această icoană este o reproducere tipărită pe hârtie, laminată cu plastic deasupra și lipită pe o placă. În icoană este montată o relicvă a Sfântului Nicolae, dăruită bisericii noastre de ieromonahul Simeon de la Schitul Sfântul Isaac Sirul, unde a fost realizată icoana. Călugării aveau standarde foarte stricte pentru realizarea icoanelor; aceasta nu trecuse inspecția și fusese pusă în lada cu rebuturi, pentru a fi oferită ca dar vizitatorilor. Așa mi-a fost dată mie și am adus-o acasă. Lichidul părea să izvorască chiar din stratul de plastic.

L-am întrebat pe Timothy despre vizitele sale recente la biserică, din duminica precedentă — ultima dată când fusesem eu acolo — iar el mi-a spus că nu mai fusese de două zile. Neexistând suspiciunea vreunei intervenții omenești, întrucât doar Timothy, citețul George Mixis și eu avem cheile, am slăvit pe Dumnezeu pentru șuvoaiele care curgeau sub ochii noștri. Intrând în altar, am luat câteva bucăți de vată și le-am așezat la baza icoanei pentru a aduna mirul care se strângea acolo. Mirul părea limpede pe icoană, dar era de culoare aurie pe vată și foarte parfumat. Am atins puțin cu limba; era foarte amar și mi-a amorțit limba imediat.

Fiind foarte devreme, am hotărât să nu încercăm să-l contactăm pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Alypy până după Liturghia de la sobor. Mai târziu, în acea după-amiază, după ce am rostit în taină rugăciunile de exorcizare asupra icoanei și am atins-o cu crucea de mână pentru a mă asigura de manifestare, am reușit să-l contactez pe pr. Andrei Sommer, cancelar al eparhiei, și să-i relatez incidentul. El l-a informat pe Vlădica Alypy și s-a hotărât să aducem icoana la catedrală pentru cercetarea vlădicăi a doua zi. Drumul până la catedrală durează aproximativ o oră și jumătate.

Mai târziu în acea zi, stareța și maicile mănăstirii sârbești stavropighiale locale au venit să ni se alăture la citirea Acatistului Sfântului Nicolae. În timpul acatistului, mirul a curs din belșug pentru toți cei prezenți. Cu lacrimi în ochi și bucurie în inimă, cu toții, ca unul, am simțit prezența Sfântului nostru Ierarh Nicolae și ne-am bucurat de mijlocirea și dragostea sa făcătoare de minuni. Mirul a continuat să curgă din icoană de atunci, deși foarte încet și uneori intermitent.

A fost construită o raclă pentru icoană, iar un tânăr sârb a realizat o riză din cupru și pietre semiprețioase pentru ea, așa cum se vede astăzi. Icoana a vizitat multe biserici, fiind portabilă. Dumnezeu, în mila Sa infinită, a dăruit multe binefaceri celor care au fost atinși de această Sfântă Icoană. Voi istorisi câteva dintre ele.

Citețul meu m-a sunat într-o seară și mi-a spus că o femeie venise în oraș să-și ia nepotul și să-și îngroape sora de 31 de ani, care murise. Se întreba dacă ar putea vedea icoana și să fie unsă, deoarece trecea printr-o mare suferință. Femeia și citețul m-au întâlnit la biserică și am intrat împreună. De îndată ce am intrat, femeia a început să plângă și mi-a spus că nu mai intrase într-o biserică de foarte mult timp. Am dus-o înaintea icoanei și a stat mult timp privind-o, plângând neîncetat. După un timp, am luat vată de la icoană și i-am uns fruntea, rugându-mă ca Domnul să o ajute prin mijlocirea Sfântului nostru Ierarh.

Mi-a explicat că primise custodia nepotului ei, dar avea o problemă: avea cancer și nu se aștepta să trăiască mai mult de câțiva ani, iar copilul avea doar șapte ani. I se extirpaseră ambii sâni și urma tratament chimic pentru un cancer aflat într-o tumoră laterală. I-am spus că toate vin de la Domnul, inclusiv vindecarea. I-am dat o mică bucată de vată cu mir și i-am spus să se ungă zilnic, în numele Sfintei Treimi, cerând ca voia lui Dumnezeu să se împlinească.

La aproximativ două săptămâni, citețul m-a sunat și mi-a spus că femeia îl contactase din Ohio, unde locuia, și îi spusese că, atunci când mersese în acea săptămână pentru o nouă rundă de chimioterapie, se descoperise că boala dispăruse complet din trupul ei. Medicii au fost atât de uimiți încât au ținut-o o zi în spital pentru observație, fără a găsi nimic, declarând-o vindecată. Aceasta s-a întâmplat acum peste un an și jumătate; recent mi-a spus că încă nu are cancer și trăiește bine, mulțumind zilnic lui Dumnezeu pentru bucuria de a-și crește nepotul, pe nume Nicolae.

În timpul unei vizite cu icoana la o mănăstire (mănăstirea de unde provenea icoana), un bărbat a venit și mi-a cerut mir pentru soția sa, bolnavă de cancer de mulți ani și țintuită la pat de ultimii doi. L-am uns și i-am dat mir și o fotografie a icoanei pentru a le duce acasă. Mi-a spus că ea își pierduse credința cu mult timp în urmă și că, deși el credea că va fi o mare binecuvântare, ea poate nu va crede. I-am spus să-i explice ce a văzut și să o ungă în numele Sfintei Treimi, cerând mijlocirea Sfântului nostru Ierarh.

La aproximativ o săptămână, am primit un telefon de la mănăstire, spunându-mi că bărbatul sunase și relatase că, ajuns acasă, intrase în camera soției sale și scosese mirul și fotografia pentru a i le da. Chiar înainte de a apuca să explice ce sunt, ea le-a smuls din mâinile lui și le-a strâns la piept, plângând; nu a putut să o liniștească până când a adormit.

A doua zi, urmându-și rutina zilnică de îngrijire, a intrat în camera ei și a găsit patul în care fusese prizonieră timp de doi ani gol. A alergat prin casă și a găsit-o în bucătărie, pregătind micul dejun. I-a spus că se simte bine. După examinările medicale, s-a constatat că nu mai avea cancer în trup. Am întâlnit această femeie ulterior; este foarte sănătoasă și fericită, mulțumind lui Dumnezeu pentru mila Sa.

Un enoriaș m-a întrebat într-o zi dacă poate lua puțin mir pentru o prietenă care era chinuită de patima alcoolismului, bând zilnic două sticle de vodcă. I l-am dat și i-am explicat cum să o ungă. Femeia a fost unsă și, din acel moment până astăzi — peste un an — nu s-a mai întors la băutură. Atât de recunoscătoare a fost pentru eliberarea de această patimă, încât m-a întrebat dacă ar putea înlocui gresia de 50 de ani din biserică, pentru ca icoana și Sfânta Casă a lui Dumnezeu să fie plăcute Lui. I-am spus că nu are nici o obligație, dar ea a insistat și a montat pardoseală din lemn.

Mulți oameni au fost vindecați de multe boli prin întărirea credinței lor. Am fost întotdeauna sârguincios în a le aminti tuturor celor care văd aceste lucruri că ele vin de la Dumnezeu, așa cum vine de la El tot ceea ce este bun.

Preot Elias Warnke